Contract de peste 55 de milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor la Drumul Expres Focșani-Brăila

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit firmei TPF Inginerie S.R.L. contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție a Drumului Expres Focșani–Brăila, potrivit unui anunț publicat pe pagina oficială de Facebook a companiei.

Valoarea ofertei câștigătoare este de 55,1 milioane de lei (fără TVA), iar contractul va putea fi semnat dacă, în termenul legal de 10 zile, nu vor fi depuse contestații.

Durata totală a contractului este de 106 luni, dintre care 6 luni sunt alocate etapei de proiectare, 36 luni execuției lucrărilor, 60 luni perioadei de garanție și 4 luni pentru recepția finală.

Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat, obiectivul principal fiind asigurarea unei supervizări de înaltă calitate pe întreaga durată a lucrărilor și a garanției, astfel încât investiția să respecte standardele de calitate, termenul de execuție și bugetul stabilit.

Rezultatele așteptate a fi atinse de către Supervizor sunt următoarele:

  • Servicii de management de proiect și consultanță pentru Beneficiar referitoare la Contractul de „Proiectare si Execuție Drum Expres Focșani – Brăila”;
  • Servicii de supervizare privind obținerea acordurilor si autorizațiilor necesare pentru derularea Contractului „Proiectare si Execuție Drum Expres Focșani – Brăila”;
  • Servicii de supervizare a proiectării și execuției lucrărilor la standarde de înaltă calitate, cu respectarea normativelor, standardelor și a legislației în vigoare, evaluarea și aprobarea lucrărilor, cantităților, materialelor, echipamentelor etc., în calitatea sa de „Supervizor”
  • Servicii de supervizare pe durata perioadei de garanție a lucrărilor.

Drumul Expres Focșani-Brăila, cu o lungime de 73,5 kilometri va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești-Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța, urmând să devină cel mai lung drum de mare viteză din România construit într-un cadrul unui singur contract.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex