Străpungere finalizată la Tunelul Mureni, pe linia Braşov–Sighişoara: pas important în modernizarea Coridorului Rin–Dunăre
Foto: AKTOR România
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat finalizarea străpungerii Tunelului Mureni, o etapă esenţială în modernizarea liniei de cale ferată Braşov–Sighişoara, parte a Coridorului Rin–Dunăre. Tunelul, cu o lungime totală de 740 de metri şi cale dublă, este proiectat pentru viteze de până la 160 km/h şi a fost realizat prin Metoda Austriacă Nouă (NATM – New Austrian Tunneling Method), una dintre cele mai moderne tehnologii de execuţie a lucrărilor subterane.
Tunelul Mureni, situat între halta Mureni şi staţia Vânători, judeţul Mureş, are o lungime totală de 740,44 metri, fiind alcătuit dintr-o parte naturală de 590 de metri şi două tranşee de acces – 69,74 m la intrare şi 80,70 m la ieşire. Este un tunel cu cale dublă, realizat prin Metoda Austriacă Nouă, tehnologie care permite controlul permanent al stabilităţii frontului şi al deformării căptuşelii.
Potrivit sursei citate, lucrările principale finalizate includ: consolidarea terenului prin ancore şi drenaje, excavarea secvenţială, torcretarea frontului, execuţia radierelor şi aplicarea hidroizolaţiei.
Etapele următoare vizează turnarea căptuşelii interioare, montarea echipamentelor specifice şi lucrările de finisare.
Tunelul respectă cerințele STI 2008/163/CE privind siguranța în tunelurile feroviare, fiind dotat cu căi de evacuare laterale, balustrade, iluminat de urgență și căptușeală rezistentă la incendiu, realizată prin încorporarea fibrelor de polipropilenă.
Proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov–Simeria, componentă a Coridorului Rin–Dunăre, secțiunea Brașov–Sighișoara, subsecțiunea 3 Cața–Sighișoara” este implementat de Asocierea RailWORKS (Alstom Transport S.A. – lider, Aktor S.A., Arcada Company S.A. și Euro Construct Trading 98 S.R.L.), sub coordonarea CFR S.A., în calitate de beneficiar.

