Titus Corlățean se retrage din cursa pentru șefia PSD

Senatorul Titus Corlățean renunță la candidatura pentru președinția PSD, la mai puțin de o lună înaintea congresului programat pentru 7 noiembrie.

Într-o postare pe Facebook și un videoclip filmat în fața Parlamentului, el a spus că proiectul său de „înnoire profundă” nu mai este fezabil și că își încheie, „după 24 de ani”, parcursul în partid. „Am intrat în competiția internă convins că pot construi o echipă serioasă, profesionistă, dar am ajuns la o concluzie dureroasă, însă necesară. În condițiile actuale, acest plan nu este posibil”, a declarat Corlățean.

În mesajul video, Corlățean a spus că PSD „seamănă tot mai puțin cu un partid politic”, devenind „o entitate cu conținut economic” și un loc dominat de lideri preocupați de influență și avantaje. „Au trecut două luni de la anunțarea candidaturii mele și am înțeles că alternativa unei echipe de oameni pregătiți, educați și credibili nu este realizabilă în acest moment. PSD-ul nu mai are o viață politică democratică vie”, a afirmat acesta.

Senatorul a spus că nu regretă anii petrecuți în partid, dar crede că România „are nevoie de o altă direcție”.

„Butoane, influență și bani” – acuzațiile lui Corlățean

Fostul ministru de Externe a povestit că în ultimele săptămâni a fost ținta unor atacuri coordonate.

„Am fost catalogat omul rușilor sau al chinezilor, mi s-au atribuit averi nemăsurate, iar atacurile au ajuns până la soția mea, profesor și logoped la o școală specială”, a spus Corlățean.

El a vorbit și despre „butoane” și „influențe” activate în interiorul partidului, precum și despre folosirea resurselor financiare în spațiul public pentru a influența percepția asupra competiției interne. În același timp, a spus că a primit încurajări din teritoriu, dar frica de represalii îi face pe mulți să rămână tăcuți.

„Există oameni pregătiți în PSD, dar lipsesc bărbații politici dispuși să-și asume public opiniile. Frica de a fi monitorizați și obișnuința șușotelilor pe la colțuri au devenit normă”, a adăugat el.

Candidatura lansată în august și sprijin limitat

Corlățean își anunțase candidatura în 10 august, într-un interviu la Digi24, spunând că vrea „revitalizarea” PSD și o conducere care să redea partidului credibilitatea pierdută. A primit sprijinul public al primarului din Buzău, Constantin Toma, și al senatorului Robert Cazanciuc, care descria congresul ca fiind „ultima șansă” a partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex