Bolojan insistă să taie 10% din posturi din administrația publică

Foto: presidency.ro

Liderii coaliţiei de guvernare PSD, PNL, UDMR, USR se reunesc în format restrâns, începând cu ora 10.00, pentru a discuta despre reorganizarea administraţiei publice, care ar urma să fie inclusă în Pachetul 3 de reformă.

Premierul Ilie Bolojan insistă să taie 10% din posturi ocupate în primării şi în Consilii Judeţene, în timp ce PSD şi UDMR se opun. În schimb, cele două partide au propus o reducere de 10% a cheltuielilor, soluţie care evită disponibilizarea angajaţilor. De la ora 14.00, liberalii se reunesc într-o şedinţă a Biroul Permanent pentru a valida deciziile din coaliţie. Mai mulţi primari PNL au contestat în interiorul partidului propunerea premierului Ilie Bolojan de a reduce numărul angajaţilor cu 10%, susţin surse politice.

Iniţial, Ministerul Dezvoltării, condus de Cseke Attila, a propus o reducere cu 25% a grilei din administraţia locală, însă reforma viza doar posturile vacante.
”Era un fake în realitate, adică efectele de reducere erau aproape nule”, a reacţionat premierul Ilie Bolojan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex