Fostul director al Aeroportului Internațional Timișoara și cinci foști membri ai CA, trimiși în judecată de DNA
Foto: facebook.com/aeroport.timisoara
Idolu Iulian Daniel și mai mulți foști membri ai Consiliului de Administrație sunt acuzați de abuz în serviciu, după ce ar fi reînnoit ilegal mandatul de director general al aeroportului, fără organizarea unei proceduri de selecție conform legii.
Potrivit unui comunicat emis, luni, de DNA, au fost deferiți justiției Idolu Iulian Daniel, la data faptei director general al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” SA și membru executiv în cadrul CA al aceleiași societăți, precum și Mocanu Marian Liviu, Jichici Ciprian Corneliu, Vicol Miruna Alexandra, Bar Teodor și Negoiță Adrian Valentin, la data faptei membri în CA-ul aceleiași societăți, toți fiind acuzați de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum și Avram Alexandra, la data faptei consilier juridic în cadrul Societății Naționale „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” SA, și Venter Ciprian Sabin, la data faptei consilier juridic – șef Oficiu Juridic în cadrul aceleiași societăți, pentru complicitate la abuz în serviciu.
„În perioada martie – mai 2019, inculpatul Idolu Iulian Daniel, în calitate director general al SN ‘Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia’ SA și membru executiv în cadrul Consiliului de Administrație, ar fi întocmit și semnat, împreună cu ceilalți inculpați menționați anterior, documente nelegale prin intermediul cărora acesta și-ar fi reînnoit mandatul de Director General în cadrul aeroportului, pentru o perioadă de 4 ani, respectiv pentru perioada 17.09.2019-18.09.2023, fără a exista, în conformitate cu dispozițiile legale, o procedură de selecție pentru funcția respectivă”, spun procurorii, potrivit Agerpres.
Anchetatorii arată că, prin aceste demersuri, inculpații ar fi cauzat o pagubă persoanei juridice SN „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” SA în cuantum de 263.717 lei, reprezentând salariul plătit de persoana juridică pentru perioada septembrie 2019 – iulie 2020, perioadă în care inculpatul Idolu Iulian Daniel a deținut calitatea de director general și membru executiv în cadrul CA-ului societății.
„Totodată, folosul necuvenit obținut de inculpatul Idolu Iulian Daniel ar fi fost de 165.399 lei, reprezentând venitul net plătit de Aeroportul Timișoara pentru perioada respectivă”, explică DNA.
Societatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” SA a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 263.717 lei.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați în vederea recuperării prejudiciului.

