Vicepreședinta Bulgariei: E timpul să facem din podul Silistra-Călăraşi o opțiune bună

Vicepreședinta Bulgariei, Iliana Iotova, a vorbit la TVR despre ambițiile pe care le are țara sa după adoptarea monedei europene în 2026.
“În privința Bulgariei, după adoptarea monedei euro anul viitor, sper la o creștere economică mai mare și mai rapidă pentru ca avem ambiția de a fi un factor geopolitic important nu numai în Europa, ci și pe harta lumii”, a declarat vicepreședinta Bulgariei.
Iliana Iotova a vorbit despre cum pot fi conectate mai bine România și Bulgaria.
“Cred că e momentul să conectăm mai bine ţările noastre. Ştiţi că în prezent se repară podul peste Dunăre, dintre Ruse şi Giurgiu. Există blocaje în trafic, oamenii sunt pe bună dreptate nemulţumiţi. E timpul ca cele două ţări să aibă un al doilea pod între Ruse şi Giurgiu. Ştiu că în ţara dv. procesul e în desfășurare, dar depinde de noi să-l accelerăm pentru că există interes. Există interes din ambele părţi şi în întreaga Europă. Ceilalţi se uită foarte atent, chiar cu lupa, la ceea ce facem şi trag concluziile corespunzătoare. E timpul să facem din podul Silistra-Călăraşi o opţiune bună şi un coridor de transport. Ambele feriboturi ar trebui să funcţioneze. Sincer, nu ştiu motivul amânării acestui proces”, a declarat vicepreședinta Bulgariei.