Circulația rutieră pe Splaiul Independenței, redeschisă înainte de termen
Foto: facebook.com/danielbalutaprimar
Lucrările la planșeul Unirii avansează mai repede decât era prevăzut, iar șoferii pot circula din nou între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, promite că restul etapelor nu vor mai afecta semnificativ traficul.
Circulația rutieră pe Splaiul Independenței din București, între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii, a fost reluată, după finalizarea unei etape importante din lucrările de refacere a planșeului Unirii, a anunțat, sâmbătă, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Redeschiderea are loc mai devreme decât termenul anunțat inițial, pentru ca începutul noului an școlar să nu se creeze blocaje suplimentare în trafic.
„Faza cea mai importantă a acestei lucrări, și anume blocarea circulației, a fost depășită. Celelalte etape ale lucrării se vor desfășura fără o perturbare deosebită a traficului în oraș. Am reușit să dezafectăm fântânile și să creăm front de lucru pentru celelalte etape de derulare a acestui proiect. Faptul că lucrările sunt în grafic, chiar suntem într-un ușor avans, îl vedem astăzi prin această abilitate pe care o avem de a deschide circulația”, a declarat Daniel Băluță, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a ținut să sublinieze că proiectul din Piața Unirii este unul complex și include mai multe componente – planșeu, pasaj și interconectarea zonelor de est și vest ale Capitalei.
„Pentru componenta planșeului, lucrurile, după cum vedeți, se derulează. Pentru următoarea etapă, cea a pasajului, am discutat cu toți factorii responsabili și vă informez, o dată în plus, că există finanțare și disponibilitate pentru a rezolva această problemă”, a mai spus edilul.
Sursa: Agerpres

