România a cumpărat prima locomotivă din străinătate – Testarea durează peste 9 luni

Directorul general al companiei Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova, Gabriel Stanciu a precizat că testarea locomotivei electrice TRAXX 3 MS cumpărată de România ar putea dura până în aprilie 2026 și se va face conform legislației europene în vigoare.

„Testarea se face conform legislației europene în vigoare la această dată. Trebuie parcurse toate testele legate de standardele tehnice de interoperabilitate, acele STI-uri. Noi suntem în calendar, după cum vedeți, cu prototipul. De aici încolo intervin o serie întreagă de factori externi. Factorii externi însemnând, odată, gestionarea infrastructurii din România, care trebuie să ne dea toate datele și care trebuie să permită accesul în zonele critice unde să putem face toate testele de compatibilitate cu rețeaua feroviară din România. După care intervine AFER, intervine ASFR și alte organisme care țin de ceea ce numim generic AsBo, DeBo și așa mai departe, pentru a termina toate testele. Previziunea noastră, sau ceea ce știm acum în calendar, este că vom putea termina absolut tot până undeva în luna aprilie anul viitor urmând după aceea să putem înregistra vehiculul și să înceapă să intre în operare comercială”, a declarat Gabriel Stanciu.

Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, prezent la eveniment, a explicat că această locomitivă, este prima dintre cele 16 locomotive electrice TRAXX 3 MS cumpărate, iar până în luna august a anului viitor vor ajunge toate în România.

‘Este prima locomotivă din cele 16 achiziționate de către ARF, care care gestionează la momentul acesta contracte de achiziții de materiale rulante de peste 2 miliarde de euro. Ne dorim să mărim viteza pe calea ferată, contractăm și achiziționăm trenuri noi. Și, de asemenea, ne dorim ca toate proiectele noastre de achiziție de material rulant să fie în corelație strânsă cu reabilitarea căii ferate pentru a mări viteza de deplasare pe calea ferată’, a spus Mihai Barbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex