Modificări importante la rovinietă pentru autoturisme, începând cu 1 septembrie 2025
Începând cu 1 septembrie 2025, intră în vigoare Legea nr. 141/2025, care aduce schimbări semnificative privind taxa de utilizare a infrastructurii rutiere (rovinieta) pentru autoturisme, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău.
Conform noilor prevederi, tariful anual al rovinietei pentru autoturisme va crește de la 28 de euro la 50 de euro (TVA inclus). Totodată, amenda pentru lipsa unei roviniete valabile va fi majorată, de la intervalul actual de 250–500 de lei, la 500–1.000 de lei.
Autoritățile precizează că rovinietele achitate înainte de 1 septembrie rămân valabile pentru întreaga perioadă pentru care au fost emise.
Șoferii sunt sfătuiți să verifice valabilitatea rovinietei și să se conformeze noilor reglementări pentru a evita sancțiunile.

