Răzvan Marin a semnat cu AEK Atena

După cinci ani petrecuți în Serie A, Răzvan Marin își continuă cariera în Grecia. Mijlocașul român a semnat cu AEK Atena, formație clasată pe locul 4 în sezonul trecut, care a anunțat oficial transferul printr-un mesaj de bun venit pe rețelele sociale.

Pe site-ul oficial, grecii au scris următoarele: 

”AEK FC anunță achiziționarea mijlocașului român Răzvan Marin, transferat de la Cagliari.

Răzvan Marin s-a născut pe 23 mai 1996. Este un jucător activ în echipa națională a României, pentru care are 68 de apariții, purtând adesea banderola de căpitan. A jucat la turneul final EURO 2024, unde a marcat două goluri. Unul împotriva Ucrainei și unul împotriva Slovaciei.

Și-a început cariera fotbalistică la Academia Hagi, apoi s-a transferat la Farul Constanța. De acolo, Standard Liege l-a achiziționat în ianuarie 2017, iar în vara anului 2019 s-a transferat la Ajax.

Apoi a fost împrumutat un sezon la Cagliari, care l-a achiziționat în cele din urmă printr-un transfer în vara anului 2021. A fost împrumutat la Empoli în sezoanele 2022-2023 și 2023-2024, iar sezonul trecut s-a întors la Cagliari, pentru care a avut 33 de apariții în campionat și 3 goluri.

Răzvan, bine ai venit în familia AEK. Îți dorim sănătate și succes alături de echipa noastră!”.

AEK Atena a terminat ediţia 2024/2025 a campionatului Greciei pe locul patru şi va evolua în turul doi preliminar al Conference League.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex