Ministrul Mediului: Interzicerea centralelor de apartament este un fake news
Foto: facebook.com/DianaBuzoianu
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a dezmințit ferm scenariul potrivit căruia Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele termice de apartament. Într-o declarație făcută la Prima TV, oficialul a subliniat că nu există nicio normă europeană care să impună această măsură, catalogând informația drept o dezinformare propagată intenționat în spațiul public.
”Este fake news. Pe partea de mediu, cel puţin, există nişte platforme foarte ocupate să dea nişte dezinformări, nu doar la nivel de România, ci la nivel european. Practic, cei care luptă pentru un mediu sănătos sunt vinovaţi pentru toate relele pământului, pentru mişcările extremiste de la nivel european şi naţional. Îl provoc pe orice om care vrea să-mi argumenteze concret să găsească norma de la nivel european prin care se impune statelor să nu mai fie instalate centrale. Nu există”, a afirmat Diana Buzoianu.
Ministrul Mediului a admis că au existat nişte discuţii la nivel european pe această temă, însă nu a fost adoptată nicio normă.
Sursa: News.ro

