Elena Udrea a fost liberată condiționat de la Penitenciarul Târgșor

Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost eliberată condiționat joi din Penitenciarul Târgșor, informează Agerpres. La ieșirea din închisoare, Udrea a declarat că nu intenționează să revină în politică și că prioritatea ei este creșterea fiicei.

„Gândindu-mă la experiența mea, nu îmi mai trece prin cap. Ca să fac o glumă, văzând cine face politică astăzi, mai că m-ar bate gândul, dar asta era doar o glumă. Vreau să mă ocup de copilul meu, de familia mea”, a declarat Elena Udrea, la ieșirea din penitenciar.

De asemenea, ea a afirmat că vrea să își crească fiica în România.

„Eu am făcut “Gala Bute” cu mândrie. Am vrut, și poate ăsta e un păcat și sigur e un păcat mândria, am vrut să arăt că ce nu poate să facă nimeni, ce n-a putut nimeni să facă în România, și anume să-l aducă pe Bute să boxeze, Lucian Bute, marele campion, să boxeze la el acasă, la București, pot să fac eu și am reușit. Dacă știam că ăsta este costul și că o să stau departe de copilul meu patru ani, nu aș mai fi făcut evenimentul acesta și încă o dată, nu aș mai face nici de acum încolo”, a mai spus Elena Udrea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex