Primul tren electric nou din România, vandalizat la mai puțin de un an de la intrare în circulație

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț-Cristian Săvoiu, a semnalat un act de vandalism asupra unui tren nou achiziționat, atrăgând atenția că nivelul de confort depinde și de responsabilitatea pasagerilor. Autoritățile vor căuta vinovații și vor cere sancționarea acestora.

”Tren nou vandalizat! Confortul oferit de trenurile noi achiziţionate şi puse în circulaţie, depinde în mare măsură şi de gradul de civilizaţie al unor pasageri. La nici un an de la intrarea în cirulaţie a primului tren electic nou, au început deja actele de vandalism”, a scris pe Facebook, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionut-Cristian Savoiu.

”Am să solicit instituţiior abilitate să ia măsuri pentru identificarea şi sancţionarea celor care se fac vinovaţi de astfel de acţiuni. Este regretabil că oamenii de bun simţ trebuie să suporte efectele acţiunilor unor persoane care nu au un minim respect pentru regulile de convieţiure în societate”, a mai transmis secretarul de stat.

Primul tren electric nou din România a făcut prima cursă în 20 noiembrie 2024, pe ruta Gara de Nord spre staţiunile de pe Valea Prahovei şi spre Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex