Alstom riscă penalități de zeci de milioane de euro pentru întârzieri la livrarea trenurilor Coradia

Compania Alstom ar putea fi obligată să plătească penalități de zeci de milioane de euro statului român pentru întârzierile în livrarea trenurilor Coradia Stream, potrivit președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Mihai Barbu.

Într-un interviu acordat Agerpres, acesta a precizat că noul termen de livrare, conform unui act adițional semnat anterior mandatului său, este ianuarie 2026 — cu doi ani mai târziu față de termenul contractual inițial.

„Ce vă pot spune sigur este că noi avem un act adițional semnat cu Alstom în care perioada de livrare este până la ianuarie 2026 și sperăm că Alstom se va ține de această dată de cuvânt și până în ianuarie 2026 va livra toate trenurile pe care le-a contractat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară. În prezent, sunt trei rame aduse în România, una este în circulație, una mai necesită ceva remedieri, iar una, aceea, prima, încă nu este în circulație, dar e în România”, a declarat Mihai Barbu.

Contractul prevede achiziția a 37 de trenuri Coradia Stream, însă livrările au suferit întârzieri semnificative. În timp ce Alstom invocă modificarea termenului printr-un act adițional semnat în septembrie 2024, Barbu susține că discuțiile privind penalitățile sunt în curs și că va urma, cel mai probabil, o dispută în instanță.

„Este un diferend între noi și Alstom. Ei până acum nu au plătit nicio penalitate, iar acest lucru trebuie lămurit. Eu sunt convins că, pentru întârzierea livrării, trebuie să plătească”, a subliniat președintele ARF.

Actul adițional nr. 3, semnat în 30 septembrie 2024, ar putea complica situația, întrucât a extins oficial termenul de livrare fără a include un grafic detaliat aprobat de ambele părți, ceea ce ridică semne de întrebare privind posibilitatea aplicării penalităților.

În contrast, producătorul polonez PESA va livra anul acesta 14 trenuri, iar prima ramă va intra în circulație la începutul lui 2026, operată de CFR Călători.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară urmează să aibă noi discuții cu reprezentanții Alstom și cu consultantul contractului pentru clarificarea situației, inclusiv a posibilelor consecințe financiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex