UTI Construction, vizată de o anchetă europeană privind extinderea și modernizarea Aeroportului Sibiu
UTI Construction and Facility Management (UTI CFM) anunță că informațiile solicitate de autorități au vizat un contract privind proiectul de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Sibiu, acestea fiind furnizate ”cu promptitudine, conform legii și într-un spirit de transparență deplină”.
‘Autoritățile au solicitat informații legate de un contract privind proiectul de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Sibiu, pe care le-am furnizat cu promptitudine, conform legii și într-un spirit de transparență deplină. Nu a fost luată nicio măsură împotriva UTI CFM și a reprezentanților legali ai acesteia. Asigurăm opinia publică că vom continua să colaborăm cu autoritățile și vom furniza toate informațiile solicitate. UTI CFM își reafirmă angajamentul față de respectarea strictă a normelor legale și a principiilor de transparență în gestionarea responsabilă a fondurilor europene în cadrul proiectelor pe care le implementează’, se arată într-un comunicat al companiei.
Reacția UTI CFM a venit ca urmare a menționării numelui companiei în materialele de presă privind perchezițiile desfășurate marți de reprezentanți ai Poliției Române într-o delegare a Parchetului European.
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) a efectuat, marți, mai multe percheziții la Aeroportul Internațional Sibiu și la Consiliul Județean Sibiu, într-o anchetă privind o fraudă suspectată legată de un proiect vizând modernizarea aeroportului, proiect finanțat printr-o contribuție a UE în valoare de 54 de milioane de euro, conform unui comunicat publicat marți pe site-ul instituției.
Un total de 24 de percheziții sunt efectuate în București, Brașov și județul Sibiu, inclusiv la sediul a șase companii, precum și la locuințele suspecților în această anchetă.
Perchezițiile sunt legate de un proiect privind modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în cadrul Programului Operațional pentru Infrastructură Mare 2014-2020, în care contribuția UE, reprezentând 85% din costul total, este de de 54,5 milioane de euro.
EPPO investighează posibile nereguli în procedura de atribuire a contractelor și un potențial conflict de interese.
Pe baza constatărilor preliminare, în perioada întocmirii studiului de fezabilitate, au fost stabilite condiții foarte specifice ce ar fi putut limita capacitatea altor operatori economici de a depune oferte. Situația a culminat cu atribuirea contractului unui singur ofertant, care, de asemenea, este bănuit că a făcut declarații inexacte cu privire la capacitatea sa de a îndeplini cerințele stipulate. Investigația este în curs de desfășurare pentru a clarifica faptele și a evalua dacă au avut loc infracțiuni.
Toate persoanele sunt prezumate nevinovate până la dovedirea vinovăției lor de către instanțele competente din România, menționează Parchetul European.
EPPO, condus de Laura Codruța Kovesi, este biroul independent de procuratură publică al Uniunii Europene responsabil cu anchetarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor comise împotriva intereselor financiare ale UE. AGERPRES

