Foto. Olanda U-19, campioană europeană după un autogol al Spaniei în finala de la București
Naționala Under-19 a Olandei a câștigat în premieră Campionatul European de fotbal, învingând cu 1-0 selecționata Spaniei, deținătoarea trofeului, în finala disputată joi seară pe Stadionul Giulești.

Spania, campioana en-titre la categoria Under-19, a început ezitant finala. De cealaltă parte, Olanda a intrat mai bine în meci, având posesia și inițiativa în primele minute. Totuși, ocaziile clare au lipsit, iar puținele șuturi olandeze au fost blocate de defensiva iberică.

Treptat, spaniolii au echilibrat partida. Elevii lui Jose Lana Gallardo au început să se regăsească pe teren, iar jocul de pase, caracteristic stilului lor, a început să prindă contur. În a doua parte a reprizei, Spania a preluat controlul, însă fără a-și crea șanse periculoase de gol.

După pauză, ritmul a crescut considerabil. Spania a fost aproape de deschiderea scorului în două rânduri, în doar două minute (min. 50 și 52), când Antonio Cordero a trimis un șut superb de la 20 de metri, respins de bară, iar Oscar Marcos a lovit transversala cu o lovitură de cap. Replica Olandei a venit rapid: în minutul 55, Oufkir a scăpat singur cu portarul Jimenez, dar a fost blocat excelent în ultimul moment.

Olanda a obținut titlul continental în urma unui autogol marcat de portarul Raul Jimenez (63), la centrarea lui Givairo Read.

