Podul de la Blejoi, redeschis circulației începând cu 1 iulie
Foto: facebook.com/D.R.D.P.Bucuresti
Lucrările de reparații la Podul de pe DN1A, la intrarea în localitatea Blejoi, intră într-o nouă etapă. După finalizarea intervențiilor la rosturile de dilatație, traficul va fi reluat de la 1 iulie, în timp ce marcajele rutiere și lucrările la infrastructura de bază vor continua fără a afecta circulația.
Traficul rutier pe podul de la Blejoi, situat pe Drumul Național 1A, la kilometrul 90+086, va fi reluat marți, 1 iulie 2025, au anunțat reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Lucrările de montare a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație ale podului au fost finalizate, urmând ca în perioada următoare să fie executate și marcajele rutiere.
Reparațiile la nivelul infrastructurii continuă, însă acestea nu vor afecta redeschiderea circulației.
Șoferii care doresc informații actualizate privind starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi pot apela Dispeceratul CNAIR la numărul 021/9360 sau pot consulta platforma oficială www.cnadnr.ro și pagina de Facebook a companiei.

