Garda de Mediu Mureș: Ecosistemul de pe Târnava Mică este practic distrus; e nevoie de zeci de ani să se refacă

Ecosistemul din râul Târnava Mică este distrus, ca urmare a inundării Salinei Praid și a concentrației mari de cloruri din apă, iar după stoparea poluării va avea nevoie de zeci de ani pentru a-și reveni, a declarat comisarul șef al Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Mureș, Annamaria Szekely.

‘Ecosistemul este practic distrus la această oră. Cel puțin pe partea până la Bălăușeri, nu prea mai trăiește absolut nimic și probabil și mai jos este foarte, foarte afectat, dacă nu distrus. Noi am fost pe teren în fiecare zi, nu mai mișcă practic nimic. Noi n-am văzut mișcare pe Târnavă, monitorizări în foarte multe puncte, nici nu știu în câte puncte, nimic. În cât timp și-ar putea reveni în cazul în care se stopează complet evacuările de sare? Atunci vorbim de zeci de ani (…) Fauna o să-și revină în momentul în care are o floră. Flora o să revină în momentul în care microbiologic suntem stabili’, a declarat șefa Gărzii de Mediu Mureș, Annamaria Szekely.

Potrivit comisarului de mediu, apa Târnavei Mici are o turbiditate ridicată și în momentul în care, la începutul săptămânii, s-a putut vedea fundul râului, s-au văzut și peștii morți.

‘Situația, din păcate, este neschimbată. Apa are iarăși turbiditate foarte mare. Noi, luni, am avut o zi în care am putut să vedem fundul albiei și am văzut peștii morți. Deocamdată n-au apărut la suprafață (…) În momentul de față, salinitatea conservă peștii. Momentan, problema de sănătate publică este contracarată de salinitate. Recomandăm populației să nu consume peștii sub nicio formă. În momentul în care o să apară la suprafață, o să fie deja în stare de descompunere avansată și vor mirosi’, a mai spus Annamaria Szekely.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex