Senatorul Claudiu Daniel Catană: „PSD nu e de acord cu creșteri de taxe. Noi nu suntem pentru asta”
Senatorul PSD, Claudiu Daniel Catană, a precizat în emisiunea News Pass, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, că PSD nu susține creșteri de taxe, subliniind importanța protejării puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri medii și mici.
De asemenea, a spus că PSD nu va accepta o taxă pe tranzacțiile bancare, considerând-o o „mare prostie”. “În primul rând, așa cum am anunțat, PSD a participat și participă în continuare activ și constructiv la absolut toate discuțiile care au loc și nu spunem nu. Dorința Partidului Social Democrat nu stă într-un om sau în câțiva oameni, nici în mine și nici în câțiva care fac parte din conducere.
Din ce înțeleg, că sunt mai multe discuții în contradictoriu la masa negociatorilor și nu doar din partea PSD, ci și din partea USR, și din partea PNL și, la final, depinde ce se pune la schimb, că dacă la schimb va fi o măsură … că, din ce înțeleg, domnul Miruță a spus aici foarte frumos ceea ce susțin și eu, să nu fie creșteri de taxe. Și eu susțin acest lucru și noi susținem acest lucru, dar trebuie o analiză foarte clară și foarte corectă”.
Senatorul a fost întrebat și dacă PSD își dorește să aibă Ministerul Finanțelor.
„Nu am ajuns acolo, la această discuție. Discuțiile politice legate de negocieri, cred că poate să vă spună și domnul Miruță, aici, prezent, că nu au existat, în acest moment, astfel de discuții.
Cât despre taxa pe tranzacțiile bancare, senatorul PSD a spus: “Este o mare prostie pe care nu o susținem. PSD nici nu ia în discuție o astfel de taxă. Nu știu de unde vine, nu știu să vă spun, dar ce pot să vă spun este că PSD susține și este un moment important. Putem să avem o majoritate în Parlamentul României de această dată de 2 treimi. Și putem face cu adevărat, și noi susținem cei de la PSD, o reformă reală a instituțiilor, a companiilor de stat, dacă este cazul de comasări sau de desființări de anumite instituții, care nu se justifică, de sporuri nejustificate, de anumite dezechilibre din sistemul bugetar. Da, suntem de acord, dar trebuie luat bucată cu bucată și analizată instituție cu instituție, pentru că avem situații complet diferite de la o instituție la alta”.

