Denis Alibec revine la FCSB după aproape șapte ani
Atacantul Denis Alibec a semnat un nou contract cu FCSB, campioana României, la finalul înțelegerii cu Farul Constanța. Cu 9 goluri și 10 assist-uri în sezonul recent încheiat, Alibec se află în prezent în cantonamentul echipei naționale și va începe pregătirea cu noua sa echipă în luna iunie.
”Denis Alibec revine în tricoul roș-albastru la aproape șapte ani după ce a evoluat ultima dată pentru Campioana României. Atacantul cu 9 goluri și 10 assist-uri din acțiune în sezonul recent încheiat al Superligii, care se află în cantonamentul echipei naționale, a semnat contractul la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia și se va prezenta la pregătire în luna iunie. Clubul nostru îi dorește să aibă parte de cât mai multe succese alături de colegii săi!”, se arată în comunicatul clubului.
Cu câteva ore înainte, FCSB l-a prezentat oficial și pe Daniel Graovac (31 de ani), fostul apărător al lui CFR Cluj.
Denis Alibec are în palmares 3 titluri de campion al României, obținute cu 3 cluburi diferite: Astra (2016), CFR Cluj (2022), Farul (2023).

