Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru partidele cu Austria și Cipru

Selecționerul Mircea Lucescu a făcut publică luni lista jucătorilor convocați pentru meciurile decisive din preliminariile Campionatului Mondial, împotriva Austriei și Ciprului, programate în luna iunie.

FCSB, campioana Superligii, dă nu mai puțin de opt jucători la echipa națională, inclusiv pe experimentatul Vlad Chiricheș. Grupul „stranierilor” este format din 13 jucători, printre ei și Valentin Mihăilă de la Parma, revenit după o accidentare.

Au fost convocați și Louis Munteanu, atacantul lui CFR Cluj, ignorat la acțiunea precedentă, sau Vladimir Screciu de la ”U” Craiova, care a ratat prezența la Euro 2024, accidentându-se chiar înaintea turneului final.

România are doar trei puncte după primele două partide disputate în grupa H preliminară, fiind învinsă de Bosnia-Herțegovina la București (0-1), după care a câștigat cu 5-1 în San Marino.

Tricolorii vor întâlni Austria la Viena pe 7 iunie și Cipru la București pe 10 iunie.

Lotul convocat de Mircea Lucescu:

  • PORTARI – Florin NIȚĂ (Damac), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB).
  • FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano), Valentin CREȚU (FCSB), Andrei BURCĂ (Baniyas), Mihai POPESCU (FCSB), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia),  Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova), Raul OPRUȚ (Dinamo).
  • MIJLOCAȘI – Marius MARIN (Pisa), Vlad CHIRICHEȘ (FCSB), Adrian ȘUT (FCSB), Răzvan MARIN (Cagliari), Nicolae STANCIU (Damac), Florin TĂNASE (FCSB),⁠ Dennis MAN (Parma), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep), David MICULESCU (FCSB), Valentin MIHĂILĂ (Parma), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova).
  • ATACANȚI – Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor), Denis ALIBEC (Farul), Daniel BÎRLIGEA (FCSB), Louis MUNTEANU (CFR Cluj).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex