Minor lovit pe trecerea de pietoni de un șofer beat care a fugit de la locul accidentului

Foto: facebook.com/www.politiaromana.ro

Un minor de 16 ani a fost accidentat pe trecerea de pietoni de un șofer în vârstă de 43 de ani, care a părăsit locul faptei după incident, transmite Agerpres. În urma investigațiilor, polițiștii l-au identificat pe bărbatul din Piatra-Neamț, care, după testarea alcoolscopică, a avut o alcoolemie de peste trei la mie.

„S-a stabilit faptul că un minor în vârstă de 16 ani, în timp ce era angajat în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism, care și-ar fi continuat deplasarea. În urma investigațiilor, polițiștii au identificat și depistat conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 43 ani, din Piatra-Neamț”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Andreea Atomei.

Minorul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Piatra-Neamț, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Polițiștii l-au testat alcoolscopic pe șofer, rezultatul indicând o concentrație de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă o alcoolemie în sânge de peste trei la mie.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunilor de vătămare corporală, conducerea unui autoturism sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex