Primul tur al alegerilor prezidenţiale
Aproape 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani dintre cei 11 candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni.
Pe teritoriul țării sunt organizate 18.979 de secții de votare, potrivit Autorității Electorale Permanente. În Capitală vor fi deschise 1.289 de secții. Românii cu drept de vot din diaspora vor vota în 965 de secții.
Au dreptul să voteze cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au dreptul de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.

