Accident feroviar în Gara Constanța: Cinci persoane transportate la spital

Cinci persoane au fost transportate la spital în urma accidentului feroviar produs duminică în gara din Constanța, transmite Agerpres.

De asemenea, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au fost evaluate la fața locului 18 persoane implicate în accident.

Autoritățile au activat duminică Planul Roșu de intervenție, după ce două trenuri de călători s-au tamponat în stația CF Constanța.

„În stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1. În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1”, informează CFR SA printr-un comunicat.

Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex