Peste 150.000 de credincioși și-au luat adio de la Papa Francisc până vineri după-amiază

Mai mulți oameni care așteptau la coadă pentru a-l vedea pe papă pe Via della Conciliazione, principala cale de acces spre Piața Sf. Petru, au forțat barierele de securitate în încercarea de a ajunge la bazilică.

În interior, agenții de securitate au fost nevoiți să-i avertizeze în repetate rânduri pe oameni să nu-și facă selfie-uri în apropierea sicriului deschis.

În cadrul ceremoniei de sigilare a sicriului, o pânză albă din mătase va fi plasată pe fața suveranului pontif. Francisc, care a murit luni, în vârstă de 88 de ani, va rămâne peste noapte în bazilica Sfântul Petru și apoi va fi scos în piața cu același nume din fața bazilicii pentru funeraliile de sâmbătă dimineața, la care vor participa numeroși lideri politici și religioși din întreaga lume.

Printre liderii politici care și-au anunțat prezența la funeraliile de sâmbătă se numără președintele american Donald Trump și prima doamnă Melania, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german în exercițiu Olaf Scholz, președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva și secretarul general al ONU António Guterres.

De asemenea, la funeraliile papei va asista și moștenitorul tronului Marii Britanii prințul William și președintele Argentinei, Javier Milei, care reprezintă astfel țara de origine a suveranului pontif. În total, mai mult de 150 de delegații internaționale sunt așteptate la funeralii.

În contextul în care atenția întregii lumi este îndreptată către Roma, autoritățile italiene și cele de la Vatican au luată măsuri sporite de securitate. Peste 10.000 de ofițeri de securitate și de poliție se vor afla sâmbătă pe străzile din jurul Vaticanului și al bisericii Santa Maria Maggiore unde va fi înmormântat Papa Francisc. Numeroase străzi din centrul Romei au fost închise circulației.

La funeraliile ce vor avea loc în Piața Sfântul Petru vor asista în jur de 200.000 de oameni, iar alte câteva sute de mii vor aștepta trecerea convoiului funerar pe traseul spre bazilica Santa Maria Maggiore.

La funeraliile papei participă și peste 220 de cardinali, inclusiv cardinalii electori care vor alege un nou papă în cadrul conclavului ce urmează să fie organizat. Data la care va începe conclavul urmează să fie anunțată săptămâna viitoare. Alegerea noului papă se va desfășura în Capela Sixtină. După alegerea unui nou papă, acesta va fi anunțat din balconul bazilicii Sfântul Petru cu cuvintele ‘Habemus Papam!’ (‘Avem Papă’).AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *