FRF schimbă regula 5+6: Mai multă flexibilitate, dar și sancțiuni pentru cluburi

Foto: frf.ro

Federația Română de Fotbal schimbă strategia pentru dezvoltarea fotbalului românesc. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat o adaptare a controversatei reguli 5+6, pentru a sprijini formarea jucătorilor eligibili pentru naționalele României și pentru a încuraja repatrierea tinerelor talente din diaspora, informează Agerpres.

„Cea mai mare greșeală pe care am face-o acum ar fi să oprim tot procesul de dezvoltare și să nu ne mai uităm deloc la generațiile următoare. Obiectivele pe care le-am urmărit atunci când am implementat regula 5+6 au fost în primul rând creșterea numărului de jucători formați la nivel național și eligibili pentru naționalele României și totodată creșterea bazei de selecție printr-o conectare la diaspora. Astfel încât jucătorii români formați în afara țării să fie eligibili și să se încadreze în această regulă, în așa fel încât putem să contribuim la repatrierea jucătorilor tineri români plecați în afara țării. De aceea din sezonul 2025-2026 regula 5+6 va fi mai flexibilă și mai ușor de respectat de către un număr mai mare de cluburi. Pentru că în momentul de față doar 5 cluburi din Liga I respectă această regulă. Astfel, din sezonul următor, cluburile din Liga I vor trebui să folosească cel puțin 5 jucători formați la nivel național sau la nivel de club eligibili pentru naționalele României. Jucătorii români formați în străinătate, așa cum spuneam, sunt asimilați acestor jucători. Așadar, cei 5 jucători români trebuie să fie pe toată durata jocului în minimum 75% dintre meciuri. Cluburile care nu vor respecta această regulă vor avea de plătit o sancțiune de 150.000 de euro”, a declarat Răzvan Burleanu.

FRF oferă stimulente pentru cluburile care formează români

„Aceste sume se vor constitui într-un fond dedicat exclusiv cluburilor care respectă această regulă. Banii vor fi redistribuiți în plăți egale la finalul sezonului către cele mai bune 5 cluburi care au respectat această regulă. În plus, utilizarea jucătorului U21 va conta suplimentar. Astfel, un jucător U21, altul decât cel obligatoriu, va ține locul a 2 jucători formați la nivel național. De exemplu, utilizarea a 3 jucători U21 pe toată durata jocului e similară cu utilizarea a 5 jucători formați la nivel național. Sau utilizarea a doar 2 jucători de U21 pe toată durata jocului solicită doar alți 2 jucători formați la nivel național pentru respectarea regulii. Aceasta a fost decizia Comitetului Executiv de azi în ceea ce privește implementarea regulii 5+6. Urmează și o consultare cu toate cluburile, pentru că, după cum se știe, în anul doi de implementare, deci din următorul sezon, ar fi trebuit să se joace cu 6 jucători formați la nivel național”, a adăugat președintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex