Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT, miercuri, 30 aprilie-Proiectul de Lege a apărării naţionale a României, Planul naţional privind mobilitatea militară, pe agendă

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT, miercuri, 30 aprilie. Pe agendă ar urma să se afle participarea României la Planul de Răspuns European – Readiness 2030, proiectul de Lege a apărării naţionale a României şi Planul naţional privind mobilitatea militară.

Alte subiecte vizează proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de securitate naţională în domeniul hidroenergiei şi viziunea strategică naţională în domeniul spaţial.

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc miercuri, 30 aprilie 2025, ora 14:00, la Palatul Cotroceni.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la participarea României la Planul de Răspuns European – Readiness 2030; proiectul de Lege a apărării naţionale a României; Planul naţional privind mobilitatea militară; Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de securitate naţională în domeniul hidroenergiei; Viziunea strategică naţională în domeniul spaţial.

”În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, arată comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex