Programul Metrorex de Paște 2025

Trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, în perioada 18 – 21 aprilie, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, a anunţat Metrorex.
Potrivit unui comunicat al companiei, în noaptea de Înviere, 19/20 aprilie, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00 la un interval de circa 20 minute.
„Menţionăm că accesul în metrou cu foc deschis (lumânări aprinse, candele aprinse, etc) este strict interzis pentru evitarea oricăror evenimente nedorite”, subliniază reprezentanţii Metrorex.

