Grindeanu: „Orice vot spre Victor Ponta înseamnă un vot dat ca Nicuşor Dan să intre în turul doi”
Foto: facebook.com/grindeanusorin
Sorin Grindeanu precizează că susţinerea pentru Crin Antonescu este „un compromis” care nu trebuie interpretat în sensul rău. El face un apel mobilizator către social-democraţi, cărora le atrage atenţia că „orice vot spre Victor Ponta înseamnă un vot dat ca Nicuşor Dan să intre în turul doi”.
El l-a criticat pe Victor Ponta, despre care a spus că nu s-a consultat cu PSD când şi-a anunţat candidatura la preşedinţie, Grindeanu spunând că orice vot dat pentru Ponta îl ajută pe Nicuşor Dan să intre în al doilea tur al scrutinului prezidenţial din luna mai.
„Sigur că unii şi-ar dori să ia voturi din ceea ce avem noi ca şi zestre. Şi ştiţi la ce mă refer. Dar nu vă supăraţi pe mine, în acest moment, tot ceea ce înseamnă sondaje, cel care poate să câştige preşedinţia este Crin Antonescu. Restul înseamnă voturi pierdute dacă le dăm în altă parte. Orice vot pe care îl dăm, de exemplu, spre Victor Ponta înseamnă un vot dat ca Nicuşor Dan să intre în turul doi. Aşa că eu vă rog frumos să nu irosim voturile!”, a adăugat Grindeanu.

