Circulație feroviară redeschisă pe firul I, între stațiile Mihăești și Radomirești
La o săptămână după accidentul feroviar de la Mihăești, circulația feroviară pe Magistrala 100 a fost reluată și pe firul 1.
CFR SA a anunțat miercuri seara că traficul feroviar a fost redeschis și pe firul I, între stațiile Mihăești și Radomirești, odată cu finalizarea lucrărilor de reparații la suprastructura căii.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, începând cu ora 17:06, traficul feroviar a fost redeschis și pe firul I, între stațiile Mihăești și Radomirești, odată cu finalizarea lucrărilor de reparații la suprastructura căii.
Reamintim faptul că, firul II a fost redeschis circulației în data de 21 februarie, odată cu finalizarea amplelor intervenții desfășurate de personalul de specialitate al SRCF Craiova, după deraierea din 19 februarie, în Halta de Mișcare Mihăești, a unor vagoane și a unei locomotive din compunerea unor trenuri private de marfă, aparținând operatorilor Rail Cargo Carrier România și PIMK Rail.
Pentru restabilirea traficului în condiții normale și pe firul I, au fost executate lucrări de refacere a liniei CF, afectate pe o distanță de aproximativ 300 m (montat șină, traverse, două aparate de cale și doi stâlpi LC), aducerea liniei în parametrii tehnici de siguranță și repunerea sub tensiune a firului de contact”, a transmis compania.
Două trenuri private de marfă au fost implicate, miercurea trecută, într-un accident feroviar, la ieşirea din staţia CFR Mihăeşti spre Caracal, jud.Olt. Şeful unuia dintre trenuri, grav rănit în urma accidentului, a decedat.
AGIFER investighează accidentul.

