Primăria Municipiului București: Firmele de salubritate deszăpezesc luni noaptea cu peste 250 de utilaje și 500 de operatori
Foto: facebook.com/NicusorDan.ro
Peste 250 de utilaje și 500 de operatori de salubritate sunt angrenați în noaptea de luni spre marți în deszăpezirea arterelor din capitală.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului București (PMB) transmis luni, operatorii de salubritate au raportat că vor interveni în timpul nopții cu utilaje și lucrători manuali astfel:
- Sector 1 – Romprest: 40 de utilaje și 130 de operatori;
- Sector 2 – Supercom: 52 de utilaje și 142 de operatori;
- Sector 3 – nu au dorit să trimită situația;
- Sector 4 – Rosal: 60 de utilaje și 45 de operatori;
- Sector 5 – Salubritate: 66 de utilaje și 55 de operatori;
- Sector 6 – Administrația Serviciului Public de Salubrizare: 42 de utilaje și 153 de operatori.
