Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV – Scrioșteanu: Lucrările subterane pentru construcția primei secțiuni a Magistralei M6, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, vor demara la sfârșitul lunii martie

Lucrările subterane pentru construcția primei secțiuni a Magistralei de metrou M6, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, vor demara la sfârșitul lunii martie, a declarat, în cadrul emisiunii Drumurile Noastre B1 TV secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.


Al doilea utilaj de forare va intra în funcțiune în luna aprilie, începând lucrările dinspre stația Tokyo (Băneasa) spre stația 1 Mai. Lucrările la secțiunea de sud a M6, care include primele șase stații ale liniei de metrou, au înregistrat o întârziere de aproape un an față de estimările inițiale. Potrivit secretarului de stat Ionel Scrioșteanu, cauza principală a fost numărul mare de avize necesare, care a ajuns la aproximativ 200.
Asocierea de constructori turci Alsim Alarko – Makyol, responsabilă de această secțiune, va transporta în următoarele două săptămâni componentele primului utilaj de forare (TBM), care va fi asamblat și introdus în subteran până la sfârșitul lunii martie.

„Până la stația Tokyo, zona comercială Băneasa, procentul de execuție este de 24%. Săptămâna viitoare începe transportul pieselor pentru primul TBM, iar la sfârșitul lunii martie dăm startul forării primului tunel”, a precizat Scrioșteanu.

Magistrala M6, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, este planificată să fie operațională în 2028. Un pas important în realizarea acestui proiect a fost semnarea, în decembrie 2024, a contractului pentru infrastructura feroviară și sistemele de automatizare. Contractul, în valoare de 1,6 miliarde de lei, a fost câștigat de Asocierea SOMET – Theda Mar – UTI – TIAB – Salcef.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex