Primăria Sectorului 4 îi solicită lui Nicuşor Dan să urgenteze semnarea documentelor necesare pentru autorizarea lucrărilor de refacere a Planşeului Unirii

Primăria Sectorului 4 îi solicită primarului general, Nicuşor Dan, să urgenteze semnarea documentelor necesare pentru autorizarea lucrărilor de refacere a Planşeului Unirii.

”După mai bine de un an de la momentul semnării contractului de execuţie a lucrărilor de refacere din temelii a Planşeului Unirii şi având şi finanţarea de aproape 800 de milioane de lei asigurată de la Guvernul României, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti se află încă în imposibilitatea începerii efective a lucrărilor. Motivul pentru care constructorii nu pot încă să vină cu muncitori şi cu utilaje în centrul oraşului este refuzul total nejustificat al primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, de a semna un ultim aviz – cel al Comisiei Tehnice de Circulaţie – fără de care nu poate fi depusă documentaţia de autorizare a lucrărilor, deşi anunţase public, în urmă cu două săptămâni, că «se pregăteşte să semneze»”, au declarat luni, reprezentanţii Primăriei Sectorului 4. 

Ei au adăugat că Pasajul Unirii se degradează cu fiecare zi ce trece, iar primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, îi solicită primarului general să nu mai tergiverseze situaţia şi să deblocheze lucrurile cât mai repede cu putinţă. 

„De două săptămâni, aşteptăm cu sufletul la gură ca primarul general, intrat deja în campania electorală pentru funcţia de preşedinte al României, să-şi facă timp, să-şi ia măcar un pic în serios atribuţiile de primar general şi să semneze, aşa cum a promis public, acum două săptămâni, avizul CTC, redactat încă de la finalul anului trecut. Noi am obţinut deja, încă o dată, toate avizele pentru obţinerea autorizaţiei de construire, avize pe care le-am obţinut încă de anul trecut, la cererea expresă a Primarului General”, a declarat Daniel Băluţă. 

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex