Ciolacu a scos facturile pentru zborurile private: Regret că m-am lăsat păcălit de Vicol

Premierul Marcel Ciolacu a adus, în Parlament, documente despre care susține că sunt facturile originale ale zborurilor private închiriate de compania Nordis, precum și chitanțele care dovedesc că și-a achitat personal biletele de avion.

Scandalul a pornit după ce G4Media a publicat informații conform cărora premierul ar fi călătorit la Nisa cu un avion închiriat de Nordis, companie imobiliară. Ciolacu a negat în repetate rânduri aceste acuzații, afirmând că și-a plătit toate călătoriile din fonduri proprii. Ulterior, premierul a publicat un videoclip pe TikTok în care a arătat mai multe facturi, afirmând că acestea sunt documentele pentru zborurile sale private la Nisa. După dezbaterea pe legea bugetului pentru 2025, Ciolacu a revenit cu documentele în fața presei.
Premierul a respins acuzațiile privind posibile favorizări acordate companiei Nordis sau altor firme prin modificări legislative.
„Nu există nicio lege sau amendament care să fi favorizat vreo companie din domeniul economic. Am prezentat deja o copie a facturii pe TikTok, iar acum am adus documentele originale, după ce le-am verificat inclusiv în arhivele din Buzău”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a explicat și diferențele sesizate în documente, precum variația cursului valutar și a datelor poliței de asigurare, menționând că acestea sunt practici obișnuite în industrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex