Ponta: Coaliţia face o mare greşeală necăutând să vină cu un candidat care să reprezinte ceea ce oamenii caută la Călin Georgescu

Social-democratul Victor Ponta, a declarat că, la Congresul PSD a vrut să susţină un discurs în care să le transmită colegilor săi că se face o greşeală susţinând un candidat care nu reprezintă ceea ce oamenii caută la Călin Georgescu, respectiv patriotismul, suveranismul şi un discurs mai puţin politic.

”Ceea ce aveam de spus la Congres e mai important şi anume că eu cred, după rezultatul cu totul neaşteptat, cel puţin pentru clasa politică, din 24 noiembrie, după anularea alegerilor şi faptul că nu au apărut probe, după faptul că îl avem la Cotroceni, din punctul meu de vedere greşit, ilegal, pe domnul Iohannis, coaliţia de guverare face o mare greşeală necăutând să vină cu un candidat care pe de-o parte să reprezinte ceea ce oamenii caută la Călin Georgescu: patriotism, suveranism, un discurs mai puţin politic şi pe de altă parte să aducă partea pragmatică, mai serioasă, de reformă. Asta am vrut să le spun. Nu am avut ocazia, cred că e o greşeană, cred că domnul Georgescu practic rămâne singur pe partea asta antisistem, a celor care vor schimbarea şi cred că pentru coaliţie, unde guvernarea şi aşa e grea, faptul că la prezidenţiale nu au un candidat viabil, e o mare problemă”, a declarat Victor Ponta, duminică seară, la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *