Politicienii PSD şi PNL, huiduiţi când au ajuns în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a participa la manifestările oficiale de Ziua Unirii

Liderii politici ieşeni ai PNL şi PSD au fost huiduiţi, în Piaţa Unirii din municipiul Iaşi pentru a participa la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii Principatelor Române.

Politicienii locali care au sosit primii în piaţă au fost primarul Iaşiului, Mihai Chirica, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Marius Dangă, ambii membri PNL, aceştia fiind huiduiţi de mulţime.

Şi reprezentanţii PSD Iaşi au fost întâmpinaţi cu fluierături în momentul în care au ajuns în Piaţa Unirii. Oamenii au strigat, printre altele, ”Hoţii, Hoţii”, ”Trădătorii” şi ”Georgescu preşedinte”. Mulţi dintre protestatari sunt membri AUR care în cursul dimineţii au participat la Marşul Unirii.

În piaţă sunt şi reprezentanţi ai unor asociaţii civice ieşene pro-autostradă, veniţi cu bannere pe care scrie ”Stop discriminării Moldovei” şi ”Regionalism, nu legionarism”. Câteva mii de persoane sunt prezente în Piaţa Unirii, prezenţa la manifestări fiind mai redusă faţă de anii precedenţi. Niciun lider politic de la Bucureşti nu este prezent la evenimentul de la Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex