Nicuşor Dan: Pentru ca oamenii să fie convinşi că anularea alegerilor a fost decizia corectă, trebuie să apară probe suplimentare

Foto: facebook.com/NicusorDan.ro

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al ţării, afirmă din nou că este nevoie de ”probe suplimentare” care să arate că decizia de anulare a alegerilor prezidenţiale de la finalul anului trecut a fost cea corectă, potrivit News.ro.

Nicuşor Dan a afirmat, joi seară, la Antena 3, că ”România trăieşte o criză”.  

”Eu, când am spus criză, am vorbit de criza statului român în ansamblul lui. Am avut un competitor electoral, domnul Georgescu, care a spus că nu a cheltuit niciun ban, s-a dovedit altceva. (…) Dar asta e campania electorală, ea se suprapune pe un fond de uriaşă nemulţumire a oamenilor faţă de cum funcţionează statul. (…) Pentru ca oamenii să fie convinşi că anularea alegerilor a fost decizia corectă, trebuie să apară probe suplimentare”, a afirmat Nicuşor Dan.

Edilul Capitalei spune că, având în vedere părerile experţilor în comunicare publică potrivit cărora o campanie ca cea de care a beneficiat Călin Georgescu poate costa milioane de euro, e nevoie să se ia ”urma banilor” cheltuiţi de Călin Georgescu şi să se vadă ”unde duce”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex