Circulaţie feroviară restricţionată pe un fir între staţiile Orbeni – Faraoani
Circulația feroviară este restricționată temporar pe firul I, între stațiile Orbeni – Faraoani, din cauza deraierii de prima osie a unui vagon din compunerea unui tren privat de marfă, la km 270+600, informează Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A.
Potrivit sursei citate, trenul privat de marfă are în compunere 36 de vagoane goale și circula pe relația Adjud – Bacău.
”CFR S.A. asigură publicul călător de faptul că personalul SRCF Iași va acorda tot suportul tehnic necesar operatorului privat pentru repunerea pe șină a vagonului și, de asemenea, va interveni cu personal specializat pentru înlocuirea, repararea, după caz, a componentelor liniei afectate de deraiere, astfel încât traficul feroviar pe firul II Orbeni – Faraoani să se reia în condiții de siguranță”, notează compania.
Traficul feroviar de călători nu este afectat, toate trenurile, care sunt programate să tranziteze intervalul respectiv, vor circula pe firul II.

