Tanczos Barna: Garantez cu funcția că în 2025 TVA rămâne 19%

Foto: gov.ro

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat marţi că nu creşte TVA-ul în 2025 şi bugetul pentru acest an se pregăteşte fără creştere de impozite şi taxe, cu TVA de 19% şi 10% impozit pe venit, fiind o decizie politică.

Ministrul Finanţelor a declarat la Antena 3 CNN că garantează faptul că TVA-ul va rămâne la 19%. Întrebat dacă garantează cu funcţia, Tanczos Barna a răspuns: „Garantez că în acest an TVA va rămâne 19%. Garantez cu funcția. Nu crește TVA-ul în 2025. Punct. Bugetul pe 2025 se pregătește fără creștere de impozite sau taxe, inclusiv TVA. Nu va exista nici varianta impozitării suplimentare de 20% pentru venituri mai mari de 5.000 de euro. Discuții despre sistem de impozitare, fiscalitate au existat și în perioada de formare a coaliției. Ce este important pentru anul 2025, nu creștem impozite și taxe. Nu există discuții nici despre eliminarea cotelor reduse de TVA”, a declarat ministrul Tanczos Barna. 

Despre o supraimpozitare pe veniturile mai mari de 5.000 de euro, pe lângă salariu, Tanczos Barna a spus că nu există o astfel de variantă.

”Discuţii despre sistem de impozitare, fiscalitate au existat şi în perioada de formare a coaliţiei. Au existat şi în decembrie, probabil au existat şi anul trecut. Ce este important pentru anul 2025, nu creştem impozite şi taxe”, a completat ministrul.

Întrebat cum se va reduce deficitul, el a precizat că acest lucru se va realiza prin reducerea cheltuieilor, astfel că în 2025 se vor reduce cheltuielile şi paralel o să crească încasările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *