Claudiu Târziu: „Am informații certe că cei care s-au dedat la anumite acte absolut reprobabile nu făceau parte din cei aduși de partid”
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, europarlamentarul Claudiu Târziu, a comentat duminică într-o intervenție pentru B1 TV incidentele care au avut loc în timpul protestului AUR din Capitală.
Acesta a precizat că cei care au agresat jurnaliștii B1 TV nu au făcut parte din membrii sau simpatizanții AUR: “Eu am informații certe că cei care s-au dedat la anumite acte absolut reprobabile pe care noi am încercat să le preîntâmpinăm nu făceau parte din cei aduși de AUR pentru că toți cei care au venit la chemarea noastră din partid, membri și simpatizanți care au venit în mod organizat, au manifestat organizat pe județe și nu au ieșit de după bannerul care deschidea marșul. Aceștia care înțeleg că le-au dat de furcă colegilor dumneavoastră erau mult în fața marșului. Nu știm cine sunt. Cred că îi identifică cu siguranță autoritățile și vor lua măsurile de rigoare, dar cea fost în dreptul nostru noi ne-am făcut treaba, ne-am organizat bine. Vă dați seama, la 100.000 de manifestanți se puteau întâmpla foarte multe lucruri neplăcue și am văzut în țări civilizat mitinguri degenerând foarte ușor. Din fericire, cel pe care l-a organizat AUR nu a dus la astfel de incidente”.

