Sorin Manda, director aeroport Craiova: Wizz Air îşi extinde baza din Craiova prin realocarea celei de-a doua aeronave, un Airbus A320neo
Compania Wizz Air îşi extinde baza din Craiova prin realocarea celei de-a doua aeronave, un Airbus A320neo de ultimă generaţie, cu două rute noi din România şi frecvenţe crescute pe alte cinci, au precizat reprezentanţii Aeroportului din Craiova.
Potrivit sursei citate, baza va opera 10 rute către cinci ţări, iar cu ajutorul noii aeronave, de la începutul lunii iunie 2025, pasagerii vor putea zbura pe cinci rute de la Craiova către Memmingen şi Bari, precum şi pe rutele relansate către Madrid şi Dortmund, biletele pentru aceste rute fiind deja la vânzare.
Directorul general al Aeroportului Internaţional Craiova, Sorin Manda, a declarat că revenirea celei de-a doua aeronave Wizzair pe baza din Craiova reprezintă „o etapă naturală a dezvoltării acestui aeroport”.
„Operaţiunile de pe Aeroportul Internaţional Craiova au avut de suferit ca urmare a crizei aviatice declanşate de retragerea în service a avioanelor Airbus, fapt ce a dus la retragerea uneia dintre cele două avioane care erau alocate bazei WizzAir de la Craiova, dar, în tot acest timp, am avut o colaborare cu reprezentanţii companiei aeriene, astfel încât revenirea aeronavei să se realizeze cu celeritate. Mă bucur acum să anunţăm că de pe Aeroportul Internaţional Craiova vom călători către noi destinaţii din Germania şi Italia, vor reveni cursele suspendate spre Spania şi Germania şi se vor intensifica zborurile către destinaţiile aflate deja în operare. Vestea este cu atât mai bună cu cât ne aşteptăm să crească zona de captare a pasagerilor pentru Aeroportul Internaţional Craiova, ca urmare a finalizării Drumului expres Craiova-Piteşti, dar mai ales ca urmare a intrării României în spaţiul Schengen terestru, fapt care va permite călătorilor din nordul Bulgariei să ajungă mult mai rapid la aeroportul nostru decât la cel din Sofia”, a spus Sorin Manda.

