PSD pierde voturi din cauza similitudinii cu PSDU. La Teleorman PSDU a depășit USR

Este o confuzie de proporții între Partidul Social Democrat (PSD) și un partid nou înființat, Partidul Social Democrat Unit (PSDU). Similaritatea denumirii și a siglelor celor două partide a fost un factor esențial în direcționarea unui procent important de voturi către PSDU, în special în primele ore după numărarea voturilor.


Sigla PSD, roșie și cu trei trandafiri, este un simbol bine cunoscut în politica românească. În schimb, PSDU a ales o siglă mov, tot cu trei flori, dar în acest caz lalele. Deși diferențele sunt minore, ele au fost suficiente pentru a crea confuzie în rândul unor alegători, mai ales având în vedere impactul mediatic al ambelor partide în perioada premergătoare alegerilor.

La ora 23:20, după numărarea a aproximativ 20% dintre voturi, PSDU reușea să adune un procent de peste 2%, o performanță neașteptată pentru un partid abia înființat. În județul Suceava, diferența a fost și mai evidentă: PSD avea 21,13% din voturi, în timp ce PSDU ajunsese la 6,29%.

PSDU, înființat în 2023 și condus de Oana Crețu, avocat și antreprenor, promovează o doctrină creștină și social-democrată de centru-stânga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *