CNA-Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe vineri, 29 noiembrie

Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe vineri, 29 noiembrie, anunţă Consiliul Naţional al Audiovizualului, care solicită radiodifuzorilor să respecte prevederile legislaţiei audiovizuale.

„Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte radiodifuzorilor că, în perioada de după încheierea votării, 24 noiembrie 2024, şi până la data când, potrivit art. 54 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională aduce la cunoştinţă publică numele candidaţilor şi ziua votării pentru al doilea tur de scrutin este interzisă difuzarea emisiunilor specifice campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României, fiind aplicabile dispoziţiile generale ale Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Deciziei CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe azi, vineri, 29 noiembrie 2024”, transmite CNA.

Totodată, CNA reaminteşte posturilor de televiziune şi radio că vineri, 29 noiembrie, ora 7,00, s-a încheiat, în audiovizual, campania electorală pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *