Poliţia Rutieră recomandă șoferilor să respecte o serie de măsuri dacă circulă în condiţii de ceaţă

Poliţia Rutieră îi avertizează pe şoferi că în această perioadă este posibil să apară ceaţă pe mai multe artere din ţară.

Poliţia Rutieră îi avertizează pe şoferi că în această perioadă este posibil să apară ceaţă pe mai multe artere din ţară. În acest context, participanţii la trafic trebuie să respecte o serie de măsuri, în special dacă circulă pe autostrăzi, a spus pentru Radio România Actualităţi Alexandru Andronache, de la Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

”Pe timp de ceaţă, le recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de vehiculele din faţă şi să folosească corespunzător luminile. În ceea ce priveşte circulaţia pe autostrăzi, trebuie respectate şi alte reguli specifice, respectiv să nu oprească pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă, iar în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice şoferii trebuie să pornească luminile de avarie, să se echipeze cu vesta reflectorizantă, să scoată pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi să amplaseze triunghiurile reflectorizante unul după celălalt, la distanţe mai mari”, a precizat Alexandru Andronache,

La această oră sunt sub atenţionare cod galben de ceaţă judeţele Constanţa, Tulcea, Timiş, Harghita şi Mureş, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex