Cum a decurs audierea Roxanei Mînzatu – A fost întrebată despre autorizaţia pentru casă

Roxana Mînzatu, nominalizată pentru un post de comisar în viitorul executiv condus de Ursula von der Leyen, a fost audiată în comisiile din Parlamentul European relevante pentru portofoliul ei – competenţe şi educaţie, locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie.

Reprezentând grupul socialiştilor şi democraţilor din Parlamentul European, dacă va trece de audieri, ea va fi şi unul dintre cei şase vicepreşedinţi ai viitoarei Comisii Europene.

Într-o actualizare a bilanţului zilei după audierea altor comisari, POLITICO scrie că Roxana Mînzatu, nominalizată vicepreşedinte executiv pentru oameni, competenţe şi pregătire, s-a descurcat bine în confruntarea cu deputaţii din comisiile pentru muncă şi cultură, arătând că şi-a făcut temele cu privire la politica UE în materie de locuri de muncă.

Abordând subiecte care variază de la punerea în aplicare a directivei privind salariul minim la competenţe şi formare profesională, ea a părut să fie la înălţimea dosarelor sale.

În ceea ce priveşte dreptul la deconectare (dreptul persoanelor de a se deconecta de locul de muncă şi, în principal, de a nu se angaja în comunicaţii electronice legate de muncă, cum ar fi e-mailuri sau mesaje, în afara orelor de lucru – n.r.), ea a promis să lanseze o a doua rundă de consultări cu părţile interesate, care este etapa premergătoare prezentării unei propuneri legislative.

Dar subiectul care a părut să îi fie cel mai drag a fost programul Erasmus+, pe care l-a numit „un exemplu-cheie a ceea ce Europa face cel mai bine”. Ea l-a invocat în mod repetat în răspunsurile sale, notează POLITICO.

În cea mai mare parte a audierii, ea nu a părut deranjată de întrebările deputaţilor, până când a apărut o întrebare despre extinderea casei sale din centrul istoric al Braşovului. Ea a dezminţit informaţiile apărute în presa română potrivit cărora nu ar fi avut autorizaţiile necesare pentru a modifica o clădire istorică, afirmând că deţine două documente de la autorităţi – unul datând din 2011 şi unul din 11 noiembrie 2024 – care atestă că locuinţa sa nu este o clădire istorică şi că extinderea, de la 60 de metri pătraţi la aproximativ 100, a fost în regulă, menţionează POLITICO.

Cea mai „picantă” întrebare a venit din partea unui eurodeputat de extremă dreapta care a susţinut că Mînzatu este „doar o cotă”, deoarece a fost nominalizată în ultimul moment de România, ca urmare a insistenţelor Ursulei von der Leyen de a avea o femeie cu care să mai echilibreze din punct de vedere al genului Colegiul Comisarilor. Egalitatea de gen a fost unul dintre numeroasele subiecte pe care le-a abordat în timpul audierii sale, susţinând că aceasta este esenţială pentru politicile UE.

detalii pe news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex