Tanczos Barna, după ce Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orban: Iohannis a vrut o Românie educată. Avem și noi dreptul să vrem un președinte educat
Senatorul UDMR Tanczos Barna, l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis, după ce acesta i-a întors spatele și l-a lăsat să aștepte pe premierul ungar Viktor Orban, la sosirea la summitul Comunității Politice Europene desfășurat la Budapesta.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV. Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la cel de-al cincilea Summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), care s-a desfășurat la Budapesta. La sosire, Iohannis a fost întâmpinat de Viktor Orban. Numai că, în loc să dea mâna cu el, Iohannis întâi s-a întors cu spatele, și-a aranjat sacoul și a schimbat câteva vorbe cu șefa de protocol de la Cotroceni, lăsându-l pe premierul ungar să aștepte. Abia apoi cei doi s-au salutat. „Dl Iohannis a vrut de la bun început o Românie educată. Avem și noi dreptul să vrem un președinte educat. Este inadmisibil un asemenea comportament din partea dlui președinte și nu cred că UDMR are o problemă cu modul în care s-a comportant dl președinte, ci românii! Nouă din zece români cu siguranță nu și-ar întoarce spatele nimănui în felul acesta, indiferent dacă vobim de un președinte de țară, de un premier, de un om simplu.
Nu se face așa ceva și eu nu pot să cred că dl Iohannis nu știe protocolul, că era așteptat de premierul unei țări, nu știa ce se întâmplă după ce coboară din mașină. Astea sunt deja reflexe formate la toți demnitarii. Când ajungi la asemenea nivel, te așteaptă cineva și nicio altă persoană adusă cu mașina acolo nu s-a comportant cum s-a comportat dl Iohannis. (…) Aduceți-vă aminte că, înainte să fim scoși de la guvernare, a mai venit un semnal cu două zile înainte: când am fost la Cotroceni, la întâlnirea cu președintele, nu a dat mâna cu noi”, a declarat senatorul UDMR Tanczos Barna, pentru B1 TV.