Tren deraiat în judeţul Mehedinţi: Ultimele 3 vagoane din compunerea trenului de marfă au fost retrase. Traficul rămâne oprit
Foto: facebook.com/igsu.situatiideurgenta
CFR anunţă că ultimele 3 vagoane din compunerea trenului de marfă care a deraiat în judeţul Mehedinţi au fost ridicate, dar ISU nu permite încă ridicarea vagoanelor răsturnate, întrucât sunt în continuare scurgeri de benzină.
”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că traficul feroviar este în continuare oprit pe linia Igiroasa – Tâmna din cauza deraierii din data de 5.11.2024, la ora 17:40, în HM Igiroasa a 7 vagoane (5 deraiate/2 răsturnate) din compunerea unui tren de marfă. Trenul aparţine operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM, avea în compunere 27 de vagoane, încărcate cu combustibil (benzină ) şi circula pe distanţa Brazi – Drobeta Turnu Severin. La faţa locului s-au deplasat, echipajele ISU, reprezentanţii AGIFER şi cei ai SRCF Craiova, precum şi echipele de intervenţie”, a transmis, miercuri, CFR, într-un comunicat de presă.
Potrivit companiei, până la ora transmiterii acestei ştiri, echipele de intervenţie ale SRCF Craiova au acţionat pentru retragerea ultimelor 3 vagoane din compunerea trenului de marfă.
”Deoarece cele două vagoane răsturnate din compunerea trenului de marfă au scurgeri de conţinut, ISU nu permite intervenţia personalului feroviar pentru ridicarea acestora, fiind necesară sosirea utilajului (aparţinând operatorului economic) de transvazare, în vederea golirii continutului vagoanelor”, a mai transmis CFR.
Traficul rămâne oprit în zonă, călătorii fiind transbordaţi.
Sursa: News.ro

