81 de trenuri vor staţiona sâmbătă noapte pentru trecerea la ora oficială de iarnă
Este vorba de trenuri de călători care se află în circulaţie după ora 4:00, ora oficială de vară.
81 de trenuri vor staţiona la noapte pentru trecerea la ora oficială de iarnă. Este vorba de trenuri de călători care se află în circulaţie după ora 4:00, ora oficială de vară. Ele vor opri în staţiile de parcurs şi vor pleca după noua oră a Europei Orientale. În total, garniturile vor staţiona la nivel naţional timp de 4.860 de minute – informează CFR.
Dintre trenurile în cauză, 57 aparţin operatorului de stat şi 24 sunt trenuri private. Ceasurile vor fi date înapoi în această noapte, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Schimbarea orei are la bază ideea de a economisi energie, prin alinierea orelor de activitate cu cele de lumină naturală.
Comisia Europeană a avut o încercare de a elimina această schimbare, însă a renunţat la intenţie după ce statele europene nu s-au înţeles care dintre ore să fie păstrată.

