Trafic feroviar afectat în Cluj, după ce un tren a lovit o maşină
Traficul feroviar a fost afectat, luni, în judeţul Cluj, după ce o maşină a fost lovită de un tren care circula pe ruta Cluj-Napoca – Baia Mare, transmite News.ro.
”În data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Cluj au fost sesizaţi despre un accident feroviar produs la o trecere la nivel cu cale ferată din comuna Mintiu Gherlii. Din cercetările preliminare efectuate, poliţiştii au constatat că, un bărbat, de 41 de ani, din comuna Cuzdrioara, care circula cu autoturismul înspre localitatea Mintiu Gherlii, a fost accidentat de un tren care circula pe relaţia Cluj-Napoca – Baia Mare. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale”, a transmis, luni, IPJ Cluj.
Traficul feroviar a fost afectat pentru aproximativ 40 de minute.

