Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în urma unui nou atac al Rusiei pe teritoriul Ucrainei

Un mesaj RO-Alert a fost emis în noaptea de marţi pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, anunţă ISU Tulcea.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că patru aeronave militare, două F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole şi două F-16 ale Forţelor Aeriene Române, au fost ridicate în noaptea de marţi spre miercuri, după ce Federaţia Rusă a atacat cu drone obiective din Ucraina, aflate în apropierea graniţei cu România. Nicio astfel de dronă nu a pătruns în spaţiul aerian naţional, au precizat specialiştii MApN.

”În această noapte a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atacat al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei. Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune.

Reprezentnaţii ISU precizează că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei din zona de graniţă a României cu Uncraina despre faptul ca sunt posibile atacuri ale federaţiei şi ruse asupra teritoriului ucrainean şi ca există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional. De asemenea, în cursul nopţii au fost înregistrate 3 apeluri la numărul unic de urgenţă 112, prin care se solicitau informaţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex